Edvard Munch
De o sută de ani și mai bine
ea stă în fața geamului înalt arcuit
luna se revarsă asupră-i din înalt,
o cuprinde în șuvoiul de raze
picioarele goale i se afundă
în țesătura luminoasă ce inundă
podeaua.
La fereastră, privind, fata pășește
în torentul vertical
cămașa o flacără albă
și chemarea tăcută:
vin
trec râul luminii
către tine