Edvard Munch

De o sută de ani și mai bine
ea stă în fața geamului înalt arcuit

luna se revarsă asupră-i din înalt,
o cuprinde în șuvoiul de raze

picioarele goale i se afundă
în țesătura luminoasă ce inundă
podeaua.

La fereastră, privind, fata pășește
în torentul vertical

cămașa o flacără albă

și chemarea tăcută:
vin
trec râul luminii

către tine