Țesând viața de la capăt

Nu e casă din care să nu fi murit cineva, mușcând țărâna
pe câmpul de luptă, în Marele Război.
Nu e oraș, nu e sat al nostru fără un monument al eroilor,
vulturul gloriei, cu ghearele înfipte în piatră,
negru, aducând de departe a corb.

„…soldatul este bun, foarte puternic, foarte rezistent, mărşăluitor, nu se plânge niciodată. Românului nu îi este frică de gloanţe. Atacă în pofida mitralierelor și salvei de focuri a inamicului”, scria, dintre soldații români, Generalul Berthelot.

Doi frați ai bunicului, doi frați ai bunicii nu s-au mai întors
dintre flăcăii trimiși la război pe aceeași poartă – cu mândrie
cu lacrimi și speranță, știind că nu se vor mai întoarce toți.

„Militarii români au înfruntat vicisitudini copleșitoare. În lupta corp la corp erau aproape de neînvins. Au putut fi respinși numai de mitraliere” și-a notat Dr. Breckinridge Baine, venit din America la începutul războiului și operând, la Spitalul Militar, șuvoiul copleșitor al răniților.

Eroii neamului, le spuneau celor ai casei, la rugăciune. Fiindcă nu mai știau toate numele celor căzuți.

„De-a fi steagul aplecat eu acolo am picat tot în sânge închegat…”

Și martorii se tot sting.

Nu mai e bunica de la Rucăr, care-a văzut, copil
la ‘916, soldații dușmani răsărind peste munte.
Livezile strânse, pivnița plină, octombrie,
ai casei au plecat cu o boccea în spinare.
Ziduri goale au mai găsit la întoarcere.
Mama ei s-a așezat în război și-a început să țeasă
viața de la capăt.

„Ostaşi, vouă, fiilor de ţărani, care aţi apărat cu braţul şi cu pieptul vostru pământul unde v-aţi născut, unde aţi crescut … pe lângă răsplata cea mare a izbânzii…vi se va da pământ!” Regele Ferdinand

O vreme i-am mai văzut la scara blocului,
micșorați de vârstă, pe cei reveniți atunci
de pe front, din prizonierat.
Demult li se luase pământul. Și deodată-i auzeai:
„Băgați inimă-n voi! La treabă, copii!
Mai făceam noi România Mare cu voi!?”

La ʼ918, când armatele germane se retrăgeau
cealaltă bunică a aruncat cenușă în urma lor
– să nu mai vină dușman în țară.
Bunicul, tânăr, visa mai demult Statele Unite ale Europei.

Este mult de atunci? e puțin?
suta de ani
de când trecem uscat și ape.