București. Portret audio
Cumpără și de la mine un mărțișor. Cât? Un milion – două, vechi. Hai tu, că nu e mult!! Bijuterii de-argint, îs bune tot anul. Un amoraș pentru Nely! Se potrivește. * Păi la 5 dimineața erai în pădure, cu firezu’. După uscături. Nu să razi tot muntele, ca acuma * Ce pomană!? ăsta și de pomană dă bani falși!! * Dorel, cum îl știi. S-a născut să plece. Intră pe ușă, anunță: “Nu pot să stau!” * Schimbat? Asta s-o crezi tu!... La Katyn, nu tot rușii !? * Fir de aur și argint, pe bune? – Pe bune. Tocmai l-am restaurat - cu bani europeni. Epitaf de 300 de ani, cusut la mânăstire. Și zici că-i nou. * Baltă să fie, că pește… Punct ochit, punct lovit. E liber, asta contează. Liber. Acasă. Acasă, mă, n-auzi? ... Sună-l să vezi. Da’ nu cumva te dai de gol… Așa. Mormânt! * Vite, ehei, cât nu-ncăpeau pe poartă! Acu’ ce mai numeri? Numeri câinii. * Pe gunoi e pus covoru’ să treacă conducătoru’ * Wild man. Jungle boy. Venit din provincie omu’. Să mai ieșim și noi la o terasă undeva... pas. Mai răruț e mai drăguț, așa zice, cât îi de chitros! * Cum, n-ai voie să mergi cu căruța nici pe centură? * Inși cu memoria defectă! La ăștia speri tu? * Două case, două mașini, ce-am strâns și noi o viață, tot am dat. Știu toate băncile de mine. Să salvez copilul meu, cât... luna asta… Transplant. Cică-ntâi să mi-l bage în comă * “Aduceau peste Dunăre mătăsuri și catifele, caftane croite de meșteri venețieni, cum le vedeți aici. După moda otomană.” Click, trimite călătorul pe twitter imaginea direct din muzeu. * După viză îs. Numa-n trecere. Ce să caut eu la oraș? Să mulg cățelu’? * Unde-i Țepeș, când avem nevoie de el? * Sau Antonescu! Mai bine. * M-am angajat pe-un pescador. Ce n-a pomenit neam de neamu’… Oile? Mi le ține Moșu’, câte-au mai rămas. * În pădure, la ieșirea din București. Cu muzici live, ecrane, lasere... Trimit link. E-o bucată de pădure din “Codrii Vlăsiei”! Da, mă. Chiar a supraviețuit… De-aia și vrem să se știe, să se vorbească. * Bine de tine! Cool! Marinaru-adevărat pe uscat se poartă beat! * Dai în mine, zic, dai tu în mine, care te-am crescut cu tac’tu-n pușcărie!? Afine, proaspete! Afine de munte! Afineee! Azi le-am cules, până-n ziuă, mă și jur. Cu mâinile-astea amândouă * Am început și-al doilea masterat. Să fie! La particular. Târg de Joburi? Unde? Super. Hai că vin. * Cool off, băiatu’! Doar știi cu ce se-alege omu-n viață… * Pe vremea ăluia înmulțise ipsosarii, zidarii, cioplitorii-n piatră, viermii de mătase, alea-alea, cât n-avea toată Europa * Am schimbat. Sunt la relații economice internaționale. Eh. Fără bursă. Hai că știai. Nu mi-ai zis chiar tu că ai pe cineva… * Cică“n-a făcut Dumnezeu câinii să-i vaccinezi”. Wild man. Jungle boy. Ha-ha-ha. Mă mai gândesc. S-ajungem să avem copii și nu-i vaccinăm, că nu i-a lăsat Dumnezeu pe lume cu vaccine…!? * Iaaa te uită, jaf! Au decopertat strada abia asfaltată! Ăștia nu mai au de un’să fure! * Mai întrebi de ce vorbesc tare! Uite d’aia, ca să rețineți! * Alege conducătorii care iubesc țara. Nu tot pe ăia care n-au coloană și nu-i doare! * Uite pentru cine-a stat Christos pe Cruce!… * Tu să-ți vezi interesu’ tău! Că asta-i lumea! Și așa a fost de când e * Ce Iluminați visezi, nene!! * Ăștia vin cu mâinile sus: “Azil! Azil!” Păi la Moldova au mitraliere, nene, nu doar pistoale, ca mine * De-ar fi să-nvie Ceaușescu… o lună, nu mai mult! * Fraieri cu legitimație! Creaturi neterminate! * Și Caracatița nu doarme. Nu obosește. Eu abia-abia mi-am revenit după astă-iarnă. * Zic ca el și fac ca mine. Dacă el e cu banul… * Uau! Ce look, ce schimbare! Așa da. Fashion! * Te-ai despărțit de Nely! N-ai vrut tu să te adaptezi. Păcat. Erați frumoși împreună * Eu? Ce să fac. Ha-ha-ha! Mă adaptez. * Hai pa, c-am ajuns la ghișeu. Vorbim.
Apărut în antologia “Ce stradă e asta?” (Filiala USR de poezie Bucureșri, 2017)
Linia vieţii ca zgârie-nor
Oraş al superlativelor
zgârie norii tăi plonjează în soare neînceput
impung burta cerului se hrănesc cu plancton aerian
sorb şuvoiul cosmic învolburat deasupra de Manhattan
sfâşie vălătucii de cumulus de cirus în care au respirat
nou nascuţii planetei întâia lor respirare
au expirat mulţimile din veac ale celor plecaţi
zgârie norii tăi se aştern narcisiac pe faţa oceanului
incendiat de crepuscul, înfăşurat în lâna ursitoarelor
frisonat din adânc de popoare înotătoare
clădiri ale omului înrădăcinate în piatră
- ele taie în palma celestă linia vieţii vertical
palma în care citesc – sfârşitul lumii desigur -
şarlatanii şi drepţii
e un moment când oraşul doarme cu desăvâşire
când zeii se hârjonesc printre ascuţişuri de cladire
se ascund de mai marele lor, îi seduc miresele
fură mici fărâme din marile lui secrete
o secundă numai, una, în fiecare noapte
când zeii privesc în faţă plânsul orfanilor refugiaţilor învinşilor
şi-apoi se tăvălesc în Central Park prin iarba netunsă de două zile
şi deodată
se opresc
împunşi de spinii din coroana Statuii Libertăţii
ţintuiţi de clipa însăşi, cea hrănitoare,
simpla
bucurie de a fi
omenească
lapte şi sânge
pe roata cea iute a norocului