Cum scrii poezie într-o altă limbă decât cea maternă?

Astăzi mase întregi de oameni călătoresc ori trăiesc în zone unde limba lor maternă se vorbește puțin sau deloc – situația este de domeniul evidenței. Mobilitatea fără precedent din zilele noastre produce în mod natural și mult mai multă literatură într-o limbă dobândită de scriitor la un moment dat, după limba sa originară. Joseph Conrad, polonez, care a învățat engleza abia după 20 de ani, a ajuns să fie prețuit pentru stilul său excepțional în această limbă – așa cum avea să fie apreciat Cioran în cultura franceză: dar ei încă păreau cazuri singulare. Americanul Jonathan Littell, în schimb, atât de lansat ca scriitor de limbă franceză, este doar unul din multele exemple actuale la care ne putem gândi. În lumea noastră globalizată, să scrii în altă limbă decât cea maternă este un fapt din ce în ce mai răspândit.

Poezia, considerată în general forma cea mai complexă de expresie în orice limbă, presupune cu atât mai mult cerința unei stăpâniri perfecte a uneltelor lingvistice: fără îndoială că locul ei este limba maternă. Limbile sunt organisme vii și vaste, există nuanțe și conotații care vor rămâne străine chiar și unor persoane demult naturalizate într-o țară. De aceea nu sunt o adeptă a scrisului de poezie în altă limbă decât cea dintâi. Și totuși mi s-a întâmplat să scriu poezie în limba engleză și la această experiență mă voi referi în cele ce urmează. Faptul că am scris versuri “direct” în engleză nu s-a datorat unei alegeri deliberate, ci unor circumstanțe. Îmi place să traduc (mai ales poezie și teatru), am tradus poezie engleză mulți ani în limba română. Am tradus și poezie românească în engleză (inclusiv din propriile mele volume), în majoritatea cazurilor împreună cu Adam J. Sorkin (și niciodată fără colaborarea unui anglofon nativ, aceasta fiind, consider eu, o condiție de calitate de la care n-ar trebui făcute excepții). Apoi, după 1990, am avut ocazia să lucrez câțiva ani în Statele Unite, unde am revenit apoi de multe ori. Am călătorit și în alte zone, mai ales în locuri și circumstante profesionale în care engleza servește drept lingua franca: latina timpurilor noastre. Și am prieteni în străinătate, vorbitori de engleză. Un poem reprezintă întotdeauna o formă de comunicare, oricât de îndepărtată ar fi comunicarea, oricât de solipsist textul. Scrierea poeziei implică un tu, iar acest tu poate fi o entitate abstractă, impalpabilă, metafizică, sau o proiecție a propriului eu. Sau poate fi, concret, o persoană, un grup… Nu mi-am propus să discut aici natura celuilalt în lirică. Aș vrea să notez, însă, că versurile pe care le-am scris în engleză au fost inspirate de întâmplări, lecturi sau conversații într-o ambianță anglofonă. Se adresează unui tu cu care am comunicat de obicei în engleză.

Oricine vorbește o limbă străină își va aduce aminte momentul când a ajuns s-o utilizeze fără cârjele mentale ale transferului din limba maternă. Seamănă cu învățarea mersului pe bicicletă, când reușești să avansezi nesusținut. Această libertate în utilizarea unei limbi este, cred, condiția de bază pentru ca să vezi că poemul pur și simplu se întâmplă – în felul în care se întâmplă poemele, în habitatul lor lingvistic “natural”. După care urmează, ca întotdeauna, cele ce știu poeții în meșteșugul lor, acordajul fin, lectura prietenilor, după caz. Pentru versurile pe care le scriu în engleză întotdeauna voi căuta un poet “nativ” pentru o lectură, înainte de eventuala publicare. Cred că asemenea lecturi colegiale sunt binevenite și în cadrul propriei limbi. Dar cu atât mai mult când te-ai strecurat într-o altă străină.