Prietenilor catalani
cum ai putea găsi atâtea cuvinte
câte suflete are vântul
câte foșnete are pasărea-n zori și pe-nnoptat ?
cum să găsești dintr-odată cuvinte pentru
câte feluri există de a purta poverile-n spate
sunt copii ? sunt cartofi ? sunt părinți ?
În câte feluri izbesc zmeiele pământul – de la
violent la moderat… ?
cum să scrii un poem în această
lume de piatră și soare, ființe frunzișuri
unde toate s-au spus clipă de clipă se spun
în cheia deplinătății divine ?
Cum să scrii un poem ? Îl vei scrie
la loc strâmt
după ce-ai închis toate ferestrele
afară, poate, de una

Română (România) .
English (UK) .