Rufele aburind întinse pe frânghie
în aerul iute al dimineții de iarnă

munții înzăpeziți își taie conturul
în albastrul fără pată
deasupra curții zidite

Pe-nserat mama desprinde cearșafurile
ca niște bucăți imense de gheață
mă tem că se vor sparge – dar ele se fac moi
se usucă în jurul sobei înalte de teracotă
din celălalt secol

neîmblânzită mireasma nemărginirii
ne primește în patul proaspăt așternut
ne primenește făptura