Nu există moarte, îmi spuneai
când de moarte eram îndurerată

moarte nu – călătorie
mi-a șoptit cândva bunica mea călătoare

neașteptata călătorie
de atâtea ori anunțată – dar în zgomotul zilelor
în spațiul cu ecouri de care n-avem scăpare
cine distinge vocea adevărată?

Nu vrei s-auzi, mi-a spus bunica atunci,
dar să știi că eu sunt călătoare –
poate demult își alesese pentru mine cuvintele
pe jumătate?
Curând a trecut hotarul, ca un fuior de lumină.
Și n-a fost moarte, ci durerea iluminată
care de-atunci locuiește în mine.

Fie-ți călătoria lină și ție
învelit în multele feluri ale iubirii
precum în plocade adânci ca zăpada și calde
în sania trasă de cai așteptând la ușă
cum te aștepta, odată ca niciodată,
când erai lângă părinții tineri.