până-mi trag şi eu sufletul primeşte datele te rog. ne grăbim:
sunt de la munte. de acolo am plecat. în prezent locuiesc o arie între +/– infinit. schimbări au loc într-un singur sens. totuşi eu nu resimt nici o mişcare (chiar dacă la pantof port număr tot mai mic). nu văd prea bine. scuze. dar am în sinea mea pasaje compensatoare.
îmi iubesc bărbatul părinţii copiii. de dimineaţa până seara muncesc în mai multe chipuri diferite după acelaşi ritm. de mine nu-mi prea aduc aminte. cel mai teamă îmi este de numărătorii de măsluitorii de cuvinte. în ochiul lor mereu treaz aş vrea să nu am nici o importanţă.
sunt destul de săracă. ar trebui să pot face mult mai multe lucruri chiar cu mâna mea. visez o trupă de supuşi nichelaţi – să sfârâie mâncarea, prin odăi să robotească în timp ce eu citesc pe balcon privesc pe fereastră

...dar mai bine spune-mi tu atotştiutorule inima mea cum va fi cum este cum ar trebui?

artrebuiartrebuiartrebui