(1945-2014)

Primăvară în munții Greciei

“Am eliminat din viața noastră grația divină; asta ne lipsește.”
Giorgios Seferis 

M-am apropiat de grație, dar nu mi-a fost dată
(în tumultul mării insule însingurate dorm)
Evanescentă precum zorii când zorii s-au și dus.
Dă-mi grația, mă rog eu, când grația s-a pierdut.
Nu-mi da un loc comun, implor, grația este rară,
iar eu, deși întunecat, curteanul ei prețios.

Tăcerea, ca și muzica, aerul ce se opune acum
la toate, nu există în fapt. Dar se aude.
E ușor de vorbit, se zice. Nu, prietene dragă.
A vorbi înseamnă a ciopli, nu vorbă în vânt.
Noaptea ne stă alături mereu, ziua de soare
Luminată e vremea când rătăcim.

Nu-i faptă sau gând mai presus de cele ce-aduc
pace neumbrită fiului de om sărac.
Răzgândește-te, dovada e a primăverii:
Sunt gândul ce generează fapta.
Peste lună, scântei colosale în spațiu ascund
scânteia grației incandescente, depline.

Cum este? Nimic. Ghicește. În odaie tăcere.
Incandescența becului e gândul arcuit
Prin care călătorim, zidurile-s miracol.
Respirăm aerul care nu-i de cumpărat.
Masa, pe care-am cioplit-o din pin, este un semn:
mintea creează forme, formele ești însuți tu.