Poetei Fiona Sampson

inima ghioc
inima clepsidă
el corason del tiempo

nu mai ştiu care jumătate adăpostea un secret
pe care nu-l vom putea rosti, oricât de periculos
ne-am apleca peste fereastra limbii materne

întrebându-ne: ce spun ei? Există asemănare?
Ascultă: Nada Nada
Fievre y candor
textura aspră a candorii, senzuală
conţine mai degrabă contrariul
sau, cum zicea Munch
calea de la Paradis la Infern
e o singură trăsătură
peste pânza rănită.

Rătăcit în tăcere, aşa crezi? O nu, pierdut în cuvinte
cufundat până la ochi în scrierea
mătăsoasă ca Mediterana în toamna târzie
ca valurile Mării Moarte în noiembrie
scriere amară şi groasă
ca lapţii din blidul unui zeu

*
ţipăt de pasăre în întuneric

dragonul înfăşurat în jurul
suliţei de care se reazemă tânărul cavaler,
secol XV,
lenevos, plin de visare după ce a răpus
unul-doi monştri în dimineaţa aceea

şi acum aflăm: doar cei absenţi există

*
poetul arab ne vorbeşte din odaia strofei sale
cu multe ferestre – mătase şi piatră

un pumn de silabe ajung până la noi
pe sub muntele de beznă

cu fiecare zvâcnire
inima loveşte hotarul,
neatinsă de surogatul
acestei muzici: tabla care odată a fost aur

*

Dar ce generează iubire, inspiraţie? întreabă ei
Oare e o scânteie? ori se naşte
din teamă ?
- din teamă să fie, o Doamne, e adevărat?

şi tu - copil etern cântând pe întuneric
de frică
a morţii
bezna dinlăuntru atingând bezna din afară,
nerostita frică de celălalt
de partener
de contra-parte

- cine-şi doreşte să poarte semnul întunericului pe faţă?
Au scos nişte farduri care o zi întreagă
nu se şterg de pe piele.
În zori, îţi aduci aminte? aveai degetele muiate în tandreţe
gândind cum să placi – lui - inima ţi se-nălţa
ca pasărea în cer albastru

seara fardul pe faţa ta părea neatins
tandreţea din vârful degetelor
pierdută.

Nu, asta nu e adevărat! glumeam doar
- tu zâmbeşte să acoperi urmele
surâde cum numai tu ştii, subţire, imaterial
pe când flăcăra te consumă
cu inocenta ei cruzime

tot aşa înnebunită vulpea sfâşia vizuină în trunchiul
soldatului spartan care-o furase,
o ascundea la piept
iar el, un copil aproape, sta drepţi la apel, nemişcat
arcul îngheţat în mâna dreaptă

Învaţă astfel
să scrii poemul
pe care îl poţi trimiţi prin e-mail într-o clipă
dar el durabil să fie, deplin
rugăciune săpată în piatră