Liternet, 2006

Poezia Ioanei Ieronim e una a bejeniei postmoderne, a globalizării cu graniţe deschise, care-şi duce eroii de pe un continent pe altul, dintr-o limbă într-alta, dintr-o literatură în alta… Aici, poezia nu e o artă a eu-lui, ci a Celuilalt. Scrisul Ioanei Ieronim ascultă de impulsurile exteriorităţii, de viaţa care se zbate în afară, o viaţă populată de călătorii transcontinentale, de avioane şi căi ferate, de e-mail şi supermarketuri. Dar şi de amintirea satului natal, a acelor sate natale reale şi posibile, care palpită şi respiră pe sub anii aşternuţi din copilărie.

De ce Silabe omnivore? Sunt silabe (auto)devoratoare, care cuprind şi regurgitează o realitate agresivă, pe care astfel o îmblânzesc. O cuminţesc, o dumiresc, îi amuţesc urletele şi zbuciumele. – Iulia Popovici

A fi citit

Iei cartea în mâini o deschizi o apropii de faţă
desfaci palma dreaptă în jurul primei pagini
citeşti
pătrunzi tot mai adânc în haloul insulei zburătoare
uitând propria viaţă

mai degrabă invoci peisajele existenţei tale
eşti martor în rezonanţă
rezonezi raţionezi treci mai departe
atingi următoarea foaie
te opreşti
intens
privirea lunecă apoi mai departe
călătoreşte pe picioare de păianjen

Citește mai mult:A fi citit

Fievre y candor

Poetei Fiona Sampson

inima ghioc
inima clepsidă
el corason del tiempo

nu mai ştiu care jumătate adăpostea un secret
pe care nu-l vom putea rosti, oricât de periculos
ne-am apleca peste fereastra limbii materne

întrebându-ne: ce spun ei? Există asemănare?
Ascultă: Nada Nada
Fievre y candor
textura aspră a candorii, senzuală
conţine mai degrabă contrariul
sau, cum zicea Munch
calea de la Paradis la Infern
e o singură trăsătură
peste pânza rănită.

Citește mai mult:Fievre y candor

Bucureşti-Belgrad, peisaj de mai

Dunăre multa Dunăre
care vede totul
vede
a văzut
spală memoria întregii Europe.

Şinele de fier cu luciu de sabie
şi rosturi muiate în catran

calea ferată care vede totul
a văzut.

Citește mai mult:Bucureşti-Belgrad, peisaj de mai

Poem călător

Lui Ernest

Aşa am să trimit poemul la tine
desculţ încărcat la refuz cu încuietoarea ruptă
după ce-a aşteptat în aeroport la Amsterdam
Frankfurt Budapesta Milano
după ce-a pipăit marginile continentului
aducând lopeţi de amintiri

Citește mai mult:Poem călător

Poetă din Tam’ra

Ţara Galileii

Corpul pierdut în odăjdii negre ca într-un sarcofag
capul strâns în basmaua albă
doar faţa ta se vede, un val de lumină tânără
extatic

totul e voce
e acest glas care pe tine te-a ales
să preschimbi totul în iubire,
să schimbi pământul pietros al ţării tale în undă,
tăişul armei în pulberi aurii
purtate în lume de poporul albinelor

Citește mai mult:Poetă din Tam’ra