Tante Edith împleteşte. Eu croşetez ochiuri albastre de mătase: un lănţişor... lung cât pământul. Onkel Fritz ne citeşte o poveste de oameni mari.
Onkel Fritz şi Tante Edith înţeleg tot felul de lucruri. Ei zâmbesc. Ei tac printre rânduri.
Înţeleg şi eu – pe jumătate.

Afară e iarnă. Afară e câmpul singur lovit de întuneric. În pământ, vieţile amorţite pentru alt anotimp

Rembrandt van Rijn ne surâde bătrân, ştirb de pe raftul de sus al bi¬bliotecii.
Lumina se revarsă asupra noastră