Misch trebuia să atingă lucrurile cu mâna lui mare: faţa bălaie şi ochii mereu nedumeriţi.
La orice întrebare, el răspundea întârziat. Măcar în gând trebuia să atingă lucrurile mai întâi pe îndelete, cu palmele mari bălaie.
Un inorog gingaş era zâmbetul lui, neîndemânatic şi iubitor. O Irealitate.

Târziu, când a fost mare cât un bărbat, i-au pus ochelari... Şi a fost cu totul altul.
*
În vara aceea şi-a zidit singur o cămăruţă unde a mai stat o vreme bine apărat
iar pe tavan împrejur a scris în dulce zugrăveală ruga cuibului său către Domnul – care putea acum prin ochelari să vadă înscrisul mult mai clar:
ÄCH BÄN E SAKS DES STUW ÄS MENJ – AS HÄRRGOTT MEG AS GNEDISCH SENJ
eu sunt sas odaia a mea e – dă-ne Doamne a Ta milostenie