(1469 - 1527)

Ocazia

“CINE ești tu? mai presus de o muritoare
cu grația sa cerul te-a împodobit
cum de n-ai stare? De ce-ți sunt gleznele aripate?
“Puțini mă cunosc, eu sunt Ocazia;
veșnic mă aflu în mișcare pentru că
stau cu picioarele pe o roată;
În cursa mea zborul nu se potrivește,
Dar la picioare păstrez aripile
Și-i amețesc pe cei ce mă văd alergând, șuvițele-mi zboară înainte, se țes
într-un văl ce-mi acoperă pieptul, fața
așa trec dar mai nimeni nu mă cunoaște;
în spate nu-mi crește pleată, nici fir,
în van se uită oarecine când trec
în grabă, ori mă uit o clipă-napoi alergând.”
“Spune-mi: cine te însoțește?”
“Este Căința: fii cu băgare de seamă,
cine nu mă prinde pe mine are parte de ea!
Tu ce risipești vemea cu vorbe și-atâtea
lucruri zadarnice te preocupă,
vai, nu ai văzut, nu ți-ai dat seama
că eu ți-am și fugit dintre mâini!”